140 de ani de la deschiderea Sinagogii Sion

Asociația pentru promovarea turismului din Oradea si regiune, Primăria Municipiului Oradea și Comunitatea Evreilor & JCC Oradea, cu sprijinul Fundației pentru protejarea monumentelor istorice din județul Bihor și a Trattoria Mediterana, organizează Luni 24 Septembrie, începând cu ora 18:00 un Cafe Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la deschiderea sinagogii Sion din 1878 și pentru una din sărbătorile importante ale ritului mozaic și anume Sărbătoarea Corturilor SUKOT.

Evenimentul va începe la ora 18:00 cu o prezentare a Prim-rabinului de Oradea Rav. Shraya Kav, care va vorbi de însemnătatea Sărbătorii Corturilor SUKOT. Intervenția acestuia va fi urmată de o scurta prezentare a istoriei sinagogii Sion, susținută de Arh. Dr. Cristian Pușcaș. Începând cu aproximativ ora 18:30, sinagoga va fi gazda unui Cafe Concert susținut de trupa Orădeană Berki Band care va anima atmosfera timp de aproximativ o oră jumătate.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita capacității sălii.

Andrei Marcu

ORA Jazz Festival la Oradea – program

În perioada 14-16 Septembrie, la Sinagoga Sion din Oradea, va avea loc evenimentul ORA Jazz Festival. Iată programul:

Vineri, 14 Septembrie, 18:00
Adam Ben Ezra (Israel)
Arne Jansen Trio Trio – Nine Firmaments (Germania)
Bansal Trio (Norvegia, Cehia)

Sâmbătă, 15 Septembrie, 18:00
Renaud Garcia-Fons – Double Bass 1001’s voices (Franța)
Grégory Privat Trio (Franța, Canada)
Verneri Pohjola & Mika Kallio Duo – Animal Image (Finlanda)

Duminică, 16 Septembrie, 18:00
Bugge Wesseltoft – Everybody Loves Angels (Norvegia)
Omer Klein Trio – Sleepwalkers (Israel)
radio.string.quartet – In Between Silence (Austria, China-Taiwan, Germania, Olanda)

Expoziție de artă naivă

Expoziţia „Aparenţă şi esenţă”, în organizarea Asociaţiei Artiştilor Naivi din România, cu sprijinul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, va avea vernisajul Joi 2 August, de la ora 17:30, la Sinagoga Neologă Sion din strada Independenţei.

Expoziţia este cu vânzare şi va sta pe simeze până în 3 Septembrie. Mai multe informații găsiți pe pagina Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/293510777875841/

Se prelungește perioada de vizitare a Sinagogii Sion

Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor anunță vizitatorii că, începând cu data de 1 August pot să viziteze Sinagoga Neologă Sion până la ora 22:00 (anterior ora de vizitare era pana la 19:00).

Programul de vizitare este de Marți până Duminică în intervalul orar 12:00-22:00. În funcție de numărul de vizitatori, sinagoga își va prelungi programul și în luna Septembrie.

Tarifele sunt:

– 5 lei – adult
– 3 lei – copil peste 7 ani
– gratuit – copil până la 7 ani.

Andrei Marcu

Expoziție la Sinagoga Sion

Vineri, 13 Iulie, ora 19:00, la Sinagoga Sion, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Lume imaginară plină de viaţă” a artistului belgian Chantal Maas, de origine iudaică.

Chantal Maas este transilvăneancă de origine, stabilită în Belgia. Fotograf jurnalist independent, este preşedintele unei asociaţii non-profit ce are ca scop cunoaşterea şi aprecierea Europei de Est în partea apuseană a continentului nostru.

Momentele muzicale vor fi asigurate de violonistul Thurzó Sándor József.

Andrei Marcu

Dansuri și virtuozități

Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor vă invită duminică, 16 Iulie, de la ora 19:00, la Sinagoga Neologă Sion, unde va avea loc concertul „Dansuri și virtuozități”  susţinut de formatia Hakeshet Klemzer Band.

Componența:

– Csatari-Malec Eszter      solistă vocal
– Bogdan-Bodis Adam      pian,sintetizator și acordeon
– Catalin Chirila           clarinet
– Nicolae  Levi             vioară
– Ilie Pop                  trombon
– Boros-Konrad Petru        contrabas
– Seidler Andrei            tobe
– Trendler iosif            percuție/sunet
 
Prețul de intrare la concert este de 10 lei.

Biletele se găsesc în  Oradea la următoarele obiective turistice:
– Sinagoga Zion – strada Independentei nr. 11
– Turnul Primariei Oradea – strada Tudor Vladimirescu nr. 2
Băile Felix în următoarele locații:
– Hotel President – Receptie
– Pensiunea Silvia – strada Primaverii nr. 63

Andrei Marcu