Se lansează procedura de achiziție publică pentru drumurile de legătură Oradea – Oșorhei și Sîntandrei

Se anunță lansarea achiziției publice pentru proiectarea și execuția drumurilor de legătură dintre Municipiul Oradea și localitățile Oșorhei și Sîntandrei.

Se va moderniza drumul de legătură între Oradea (zona Podgoria) și comuna Oșorhei (sat Fughiu) pe secțiunea de drum care pornește din zona neasfaltată a străzii Podgoria și continuă până la intersecția cu drumul comunal 44 (comuna Oșorhei).

Lungimea secţiunii de drum propusă spre modernizare este de aproximativ 3,6 km
.
Valoarea estimată a achiziței este de 6.080.759,00 lei fără TVA.

În afară de aceasta, se va realiza un drum nou de legătură între Centura Municipiului Oradea (Strada Cazaban) și Comuna Sîntandrei (Strada Râturi), având o lungime estimată de aprox. 2,8 km.

Valoarea estimată a achiziției este de 8.667.986,02 lei fără TVA.

Andrei Marcu