Circulația în Piața Unirii se închide joi

Primăria Oradea anunță că în data de Joi, 30 August, se închide circulația autovehiculelor în Piața Unirii între orele 18:00 – 00:00, pentru desfășurarea concertului Simfonia Marii Uniri, eveniment organizat de Clubul Rotary Oradea cu ocazia Centenarului.

Concertul va avea loc de la ora 19:00, în Piața Unirii.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 18:00 până la ora 00:00, liniile de autobuz 12 şi 14 vor fi deviate şi vor avea următorul traseu:

Linia 12 se scurtează până la Piaţa 1 Decembrie. De la Kaufland Nufărul, până la staţia Emanuil Gojdu, traseul rămâne nemodificat, după care va fi deviat astfel: Piaţa 1 Decembrie (se reînfiinţează staţia Piaţa 1 Decembrie)-M.Viteazul-Sucevei-Horea. În continuare traseul rămâne nemodificat până la Kaufland Nufărul.

Traseul liniei 14 se modifică numai pe sensul de deplasare spre Calea Armatei Române (staţie cap linie Făgăraşului). De la staţia Biserica Baptistă, până la staţia Wiliam Shakespeare, traseul rămâne nemodificat, apoi acesta va continua pe T.Vladimirescu-B-dul Decebal-Iuliu Maniu (staţii la Centrul Istoric 1, Centrul Istoric 2 şi Biserica Sfantul Nicolae)-Avram Iancu-Sucevei-Calea Matei Basarab-Calea Armatei Române (staţie cap linie Făgăraşului).

Staţia Piaţa Unirii/Episcopia Greco-Catolică nu va fi operaţională în intervalul orar menţionat.

Andrei Marcu

Restricții de circulație prelungite

Se va prelungi restricția de circulație în Parcul Traian – tronsonul 1 și 2, între strada Republicii și strada Franz Schubert, până în data de 11 August.

Totodată, se va închide circulația rutieră pe strada Tribunalului pe durata a trei zile, de Joi 26 Iulie până Sâmbătă 28 Iulie inclusiv. Motivul restricționării traficului este reabilitarea și extinderea rețelelor de apă, canalizare menajeră și pluvială în Parcul Traian.

În afară de aceasta se va închide circulația rutieră pe strada Mihai Eminescu, între strada Gheorghe Lazăr și Menumorut până în data de 20 August, pentru reabilitarea rețelelei de apă, canalizare menajeră și pluvială pe strada Mihai Eminescu.

Andrei Marcu

Se restricționează circulația pe strada Universității

în perioada 24 Iulie – 30 Octombrie, se va închide circulația rutierő pe strada Făgărașului, între Podul Peța – Sala de Sport a Universității.

În perioada 30 Iulie – 30 Octombrie se va închide circulația peste Podul Peța între Calea Armatei Române și strada Universității.

Restricțiile sunt datorate construcției podului nou peste Peța. Podul actual are o vechime de peste 75 de ani.

Noul pod va avea o lungime de 19,25 metri, o lăţime a carosabilului de 7 metri, la care se adaugă două trotuare de câte 2,40 metri, acestea incluzând şi piste de biclete cu lăţimea de 1 metru.

Costul estimativ al investiţiei este de 1.477.315 lei, termenul de execuţie fiind de 4 luni.

Andrei Marcu

Se închide circulația timp de o zi în zona străzii Barcăului

În data de 23 Iulie, între orele 8.00-20.00, se va închide:

– strada Greierului dinspre strada Barcăului asfaltată, circulația se va asigura pe strada Barcăului asfaltată;
– strada Barcăului dinspre strada Lipovei la intersecție cu strada Argeșului, circulația se va devia pe strada Argeșului;
– strada Zărandului la intersecție cu strada Furnicii, circulația se va devia pe strada Furnicii;
– strada Greierului la intersecție cu Piața Devei, circulația se va devia pe strada Arțarilor. Traseul autobuzului nr. 10 se va devia pe strada Hațegului;
– strada Barcăului dispre strada Meșteșugarilor la intersecție cu strada Arțarilor, circulația se va devia pe strada Arțarilor.

Motivul restricționării traficului pe aceste artere este așternerea stratului de uzură.

În cazul în care condițiile meteo nu permit derularea lucrărilor, închiderea circulației se va amâna pentru o dată care va fi comunicată ulterior.

Andrei Marcu

Noi restricții de circulație pe artere din zona centrală

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat în ședința de azi, 13 Iulie, la solicitarea Companiei de Apă Oradea, închiderea circulației rutiere pe strada Teatrului, în perioada 16 Iulie – 3 Septembrie, pentru reabilitarea rețelei de apă și canal pluvial.

Tot în cadrul ședinței de azi, s-a aprobat închiderea circulației rutiere pe strada Mihai Eminescu, între strada Gheorghe Lazăr și strada Ady Endre, în perioada 16 iulie – 7 septembrie, tot pentru reabilitarea rețelelor de apă, canalizare menajeră și pluvială.

Andrei Marcu

Noi restricții de circulație în Parcul Traian

Joi, 5 Iulie, s-a aprobat restricționarea circulației în Parcul Traian în fața Baroului Bihor, în perioada 9 Iulie – 8 August, pentru executarea lucrărilor de reparații șarpantă și schimbare învelitori.

Tot Joi s-a aprobat prelungirea închiderii circulației în Parcul Traian între strada Republicii și strada Tribunalului, până în 11 Iulie, din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apă, canalizare menajeră și pluvială.

Totodată se va prelungi închiderea circulației pe strada Mihai Eminescu, între strada Gheorghe Lazăr și Menumorut, până în data de 13 Iulie.

Andrei Marcu

Se închide circulația pe strada Mihai Viteazul

În vederea finalizării execuției lucrărilor de amenajare a străzii Vasile Alecsandri, circulația pe strada Mihai Viteazul, între strada General Traian Moșoiu și strada Independenței, va fi închisă începând cu data de 16 Iulie, până la data de 17 August.

Închiderea circulației este necesară pentru continuarea proiectului de amenajare a străzii Vasile Alecsandri, prin amenajarea unei treceri de pietoni denivelată, pe o distanță egală cu lățimea străzii V. Alecsandri, la intersecția cu strada Mihai Viteazul.

Andrei Marcu