170 de bănci noi de odihnă au fost montate în oraș

La începutul lunii Septembrie, Primăria Oradea a finalizat montarea a 170 de bănci noi de odihnă.

Băncile de odihnă au fost achiziționate de la Belmar Prod SRL, la prețul de 79.908 lei cu TVA inclus.

Acestea au fost montate în următoarele zone: Parcul 22 Decembrie, zona Cazaban – Oneștilor, str. Densuseanu, str. Aluminei, str. Meșteșugarilor, str. Dimitrie Cantemir, str. Mareșal Averescu, B-dul Dacia, str. Milcovului, str. Moldovei, str. Zimbrului, str. Galileo Galilei, str. Roșiorilor, str. Mehedinți, str. Cosminului, Parcul I.C Brătianu, Cartier Prima, str. Henri Coandă, str. Grădinarilor, zona Xenopol – teren de sport.

Andrei Marcu

Prima premieră din stagiunea 2018/2019 a Teatrului Arcadia

Teatrul pentru Copii și Adolescenți Arcadia are bucuria de a invita spectatorii mici și mari la prima premieră a stagiunii 2018/2019: „Regele Smoc de Barbă”, o dramatizare după celebra poveste a Fraților Grimm, realizată de Szabó Attila și tradusă de Florian Silaghi, în regia lui Hanyecz Debelka Róbert.

Duminică, 23 Septembrie, de la ora 11:00, în Sala Arcadia, va avea loc premiera spectacolului Regele Smoc de Barbă – o poveste despre maturizare, iubire și adevăratele valori care dau culoare vieții, dedicată copiilor cu vârste mai mari de șase ani.

În vremuri demult apuse, peste o țară îndepărtată, domnea un rege a cărui fiică, Fiammetta, era de o frumusețe neasemuită. Prințesa era, însă, și trufașă, iar când i-a venit vremea măritișului, niciun pețitor nu i-a fost pe plac.

Supărat din pricina comportamentului fiicei sale, care jignea amarnic toți pretendenții, regele se hotărește să o dea de nevastă primului cerșetor care se va apropia de castel. În ciuda rugăminților fierbinți ale fetei, regele va fi neînduplecat, iar Fiammetta se va muta într-o cocioabă din regatul lui Smoc de Barbă.

Prințesa va învăța lecția umilinței, nevoită fiind să se obișnuiască cu munca și cu hărnicia. Va învăța să aprecieze adevăratele valori și va afla, la final, că doica i-a pregătit o surpriză, iar cel care a luat-o de nevastă nu e chiar un cerșetor….

Spectacolul propus pe scena Arcadiei ia naștere sub bagheta regizorului Hanyecz Debelka Róbert. care a ales să recreeze atmosfera de basm alături de compozitorul Csernák Zoltán Samu și de scenograful Albert Alpár.

„Povestea Fiammettei este o frumoasă metaforă a maturizării. Ea ne relevă parcursul firesc pe care-l are orice copilă care se transformă în femeie, nu prin căsătorie, ci prin responsabilitățile pe care și le asumă. În spectacol, Fiammetta va rămâne singură în căsuță, ziua și noaptea, și va învăța de la soțul ei, un mentor simbolic care-i trasează îndatoririle, o lecție despre toleranță, răbdare și perseverență.

Regele Smoc de Barbă este, defapt, basmul care ne relevă drumul inițiatic al preadolescenței și care ne îndeamnă să ne orientăm nu spre mirajul unor frumuseți exterioare, ci spre adevărata frumusețe care se naște în sufletul și în caracterul unui om”, a explicat Hanyecz Debelka Róbert.

Pentru a sublinia mai bine tema maturizării, regizorul i-a dat actriței Consuela Egyed misiunea de a-și construi personajul în joc dublu, actor păpușar și actor, trecând, scenă după scenă, din ipostaza artistului care dă viață păpușii, în ipostaza actorului clasic, care îmbrățișează la căderea cortinei o păpușă, simbol al copilăriei ce tocmai a apus.

Alături de Consuela Egyed, în distribuție se regăsesc actorii: Patrick Negrean, Zentania Lupșe, Armanca Serac și Alexandru Pop.

Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului (de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00) și online pe http://www.biletmaster.ro/.

Următoarea reprezentație va avea loc Sâmbătă, 6 Octombrie, de la ora 11:00.

Rezultatul concursului fotografic ”Evreii din Oradea”

Asociația Internațională Euro Foto Art a organizat un concurs intitulat ”Evreii din Oradea”.

La acest concurs au fost înregistrate 116 imagini realizate de 23 de artiști fotografi din Arabia Saudită, România și Ungaria.

Juriul a fost format din: Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, dr. Ramona Novicov, critic de artă și Andrei Seidler, directorul Centrului Comunitar Evreiesc Oradea.

Juriul a acordat următoarele premii:
Medalia de aur ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” – artistului fotograf Fabó Katalin din Budapesta pentru lucrarea ”Nepoțelul meu !”.
Medalia de argint ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” – artistului fotograf Najla ANAWI EFIAP EsFIAP din Arabia Saudită pentru imaginea intitulată ”Sinangoga 3”
Medalia de bronz ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” – Egri Zsuzsanna din Budapesta pentru imaginea intitulată ”Meditație”.

Placheta ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” a fost acordată artiștilor fotografi:

– Monica Marton din Oradea pentru imaginea ”Durerea se topește în piată”,
– Koppány György din Budapesta imaginea ”Empatie”,
– Szatmári Ildikó Oradea pentru creația ”Meditație 2”,
– Laczkó-Magyar György din Budapesta pentru imaginea ”Amintire”,
– Christian Filipescu Oradea pentru creația ”Rabinul”
– Jakobi Róber din Oradea pentru lucrarea ”Lumini”.

În cadrul jurizării a fost selectat un număr de 50 de lucrări pentru a fi expuse de la următorii artiști fotografi:
Najla Angawi EFIAP, EsFIAP (SA), Christian Filipescu (RO), Egri Zsuzsanna (HU), Fabó Katalin (HU), Galamos Ádám (RO), Hipságh Gyöngyi EFIAP (HU), Jakobi Róber (RO), Koppány György (HU), Laczkó-Magyar György (HU), Monica Marton (RO,) Mátyus Károly (HU), Mészáros Ödön (HU), Németh Ilona (HU), Réber Anikó (HU), Șaupe Maria (RO), Szamosvári József (HU), Szatmári Ildikó (RO), Szedő Iván (HU), Szepesi Julianna AFIAP (HU), Szécsényi Zsuzsa AFIAP (HU) și Simon Zsanett (RO).

Andrei Marcu