Proiectul ”Descoperă comorile Pădurii Craiului”

În perioada Aprilie – Septembrie 2018 Centrul Pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor – filiala Pădurea Craiului, administrator al sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului, derulează un proiect care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a generației tinere din comunitățile locale asupra valorilor din aria naturală protejată. De asemenea, tinerii vor fi implicați în activități de monitorizare a speciilor de interes conservativ pentru îmbunătățirea managementului acestui areal.

În cadrul proiectului vor fi create instrumente educative participative pentru monitorizarea unor specii protejate din sit (kituri de monitorizare) care vor fi puse la dispoziția școlilor din comunitățile locale pentru desfășurarea de activități în colaborare cu administrația sitului.

Vor fi organizate activități de educație ecologică nonformală în care vor fi implicați cel puțin 60 de elevi. Aceştia vor participa la trei aplicații în natură de tip treasure hunt (vânătoare de comori), în comunele Vârciorog, Vadu Crișului și Roșia, precum și la o mini tabără ”Junior Ranger” în comuna Șuncuiuș.

Parcurgerea unor trasee reprezintă un mod plăcut și interactiv de descoperire a zonelor cu valori naturale din locul în care tinerii trăiesc, de descoperire a speciilor de plante și animale protejate, de cunoaștere a rolului acestora în ecosistem și a modului de monitorizare și protecție a lor.

În cadrul întâlnirilor vor fi susținute și scurte workshopuri de fotografie, astfel încât participanții să parcurgă noțiuni de bază, pentru realizarea unor fotografii reușite în cadrul excursiilor. Cele mai bune fotografii realizate de participanți vor fi încărcate online pe site-ul www.padureacraiului.ro și vor fi supuse votului publicului. Câștigătorii vor fi premiați, urmând ca fotografiile să fie expuse în școlile participante și în alte locuri publice din comunitățile locale.

Kiturile educaționale de monitorizare vor fi distribuite – după organizarea activităților – în școlile participante, astfel încât acestea vor putea fi folosite în activități viitoare desfășurate în natură de către profesorii îndrumători, furnizând periodic informații administrației sitului.

De asemenea, în școlile din sit vor fi distribuite 500 de broșuri cu informații detaliate pentru monitorizarea a trei specii de animale de pe teritoriul sitului. Administrația sitului va lansa în acest mod un program deschis de monitorizare adresat instituțiilor de învățământ, care vor putea beneficia de sprijin pentru implementarea acestui tip de activitate.

Zonele unde vor fi desfășurate aplicațiile în natură pot fi folosite în viitor, cu implicarea comunităților locale, pentru amenajarea unor poteci tematice unde elevii vor putea participa la ghidaj și interpretare.

În același timp, prin diseminarea informației, locuitorii vor deveni mai conștienți de valoarea patrimoniului natural de pe teritoriul pe care îl gestionează, de necesitatea protejării acestuia, și de posibilitățile valorificării resurselor în condiții durabile.

Prin creșterea gradului de conștientizare a comunităților asupra potențialului de dezvoltare, coroborat cu toate activitățile conexe întreprinse de CAPDD Bihor pentru dezvoltarea destinației de ecoturism Pădurea Craiului, zona ar putea deveni în viitorul apropiat un model de dezvoltare durabilă al comunităților locale, prin folosirea eficientă a resurselor turistice și a potențialului oferit de relief, biodiversitate, cultură sau tradiții.

Proiectul ”Descoperă comorile Pădurii Craiului” este finanțat în cadrul programului Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate 2018, de către MOL România și Fundația pentru Parteneriat, având o valoare totală de 33.760 lei. Contribuția finanțatorului este în valoare de 19.660 lei iar cea a CAPDD Bihor – filiala Pădurea Craiului este de 14.100 lei. În cadrul acestei componente a Programului Spații Verzi, au fost selectate la nivel național 22 de proiecte din 13 județe.

Acțiune de salubrizare a malurilor Crișurilor Repede

Ieri, 12 Aprilie și azi, 13 Aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Fundaţia Life Tineret împreună cu partenerii Administrația Bazinală de Apă Crișuri, Master Adventure, ECOTOP Oradea și Asociaţia Oradea Civică, dar și cu alți cetățeni voluntari au curățat apele și malurile Crișului Repede pe porțiunea cuprinsă între Podul Densusianu și Podul Mareșal Constantin Prezan.

În acțiunea de azi s-au implicat 70 de persoane, care până la ora 13:00, au colectat mai mult de 100 de saci cu deșeuri din albia Crișului Repede.

Acţiunea face parte din proiectul „THE GREEN CITY PROJECT 2”, realizat de Fundaţia Life Tineret cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

Andrei Marcu

Se scoate la vânzare masă lemnoasă din fondul forestier al Primăriei Oradea

Ocolul Silvic Oradea, în perioada 12 Aprilie – 26 Iunie, urmează să valorifice către populație un volum de 139 mc lemn pentru încălzit.

Materialul lemnos este accesibil pe drumul forestier care începe la capătul străzii Gh. Doja numai cu tractor cu remorcă și se găsește la o distanță de aproximativ 5 km.

Persoanele care doresc să achiziționeze masă lemnoasă îl pot contacta pe pădurarul Vaida Ioan la numărul de telefon 0732-900-409.

Andrei Marcu

Expoziția „Arborii din San Martino del Carso (Doberdò) – Mărturii dintr-o tranșee”

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural în colaborare cu Asociația Gruppo Speleologico Carsico din San Martino del Carso – Italia, Muzeul „Móra Ferenc” și Asociația Meritum din Szeged, Asociația Tanoda din Oradea și Muzeul Național al Banatului din Timișoara, organizează expoziția „Arborii din San Martino del Carso (Doberdò). Mărturii dintr-o tranșee”.

Vernisajul va avea loc în data de 14 Aprilie, ora 14:00, la sediul Muzeului, în Cetatea Oradea, corpul B al Palatului Princiar, etaj I.

Arborii din San Martino del Carso sunt mărturii ale primului război mondial. O parte a frontului de la Isonzo, mai exact din faţa localităţii San Martino, era apărat cu schimbul de regimentele din Timişoara şi Szeged.

Aceste dovezi certifică existenţa celor două relicve de război: arborii de la Szeged şi Timişoara, care au constituit un punct de reper important atât pentru soldații regimentelor, cât și pentru adversarii aflați în tranșeele învecinate.

S-a constatat că imaginea arborelui de pe frontul italian a fost imprimată pe cărțile poștale, devenind un simbol al memoriei, al primului Război Mondial.

Arborele păstrat în colecţia Muzeul „Móra Ferenc” din Szeged a fost adus cu o căruţă a armatei de pe frontul de la San Martino la Szeged, unde a ajuns în 16 Iulie 1916.

Textul inscripţionat pe placa metalică a acestuia, în limba germană, este următorul: „Acest copac a fost tăiat din pământul îmbibat de sângele bravilor noştri soldaţi la St. Martino. În amintirea zilelor fierbinţi şi grele ale regimentului, care împreună cu Regimentele de infanterie din Divizia nr. 17 prin curaj şi jertfă au apărat mai mult de un an localitatea”.

Expoziția va fi completată cu obiecte din primul război mondial, obiecte care aparțin Asociației Tanoda.

Andrei Marcu