Curs de speologie

Clubul de Speologie Cristal Oradea organizează Stagiul de Inițiere în Speologie începand cu 12 Aprilie.

Timp de două săptămâni, în perioada 12-14-15 și 19-21-22 Aprilie vor fi organizate atât cursuri teoretice interactive cât și prezentări video în fiecare după-masă de Joi (12 și 19 Aprilie) între orele 17:30-19:00 la sediul clubului (Piața 1 Decembrie, nr. 4-6, et. 1).

Cursurile teoretice cuprind noțiuni generale de cunoaștere și parcurgere ale mediului subteran, pentru nivelul de inițiere.

Acum puteți afla informații despre: conduita montană, carstologie, tehnică speologică alpină (TSA), topografie subterană, fotografie, speoarheologie, climatologie, biospeologie, salvaspeo și noțiuni de prim ajutor.

În plus, în această perioadă vor fi organizate ieșiri pentru partea practică a stagiului – vizite în peșteri din zonele carstice Șuncuiuș și Roșia (Munții Pădurea Craiului).

Înscrierile și confirmările de participare se fac până în data de 10 Aprilie.

Vârsta minimă de participare este de 18 ani împliniți, minorii cu vârsta de peste 16 ani pot participa cu acceptul scris al părinților.

Cursul este gratuit, dar fiecare participant trebuie să suporte cheltuielile proprii pentru deplasările în teren (cheltuieli de transport, cazare și masă).

Pentru mai multe informații scieți mesaj pe adresa e-mail : speocristal@yahoo.com, sau sunați la numărul de telefon: 0755-051-055.

Andrei Marcu

Concert vocal-simfonic

Joi, 5 Aprilie, de la ora 19:00, în sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat, va avea loc un concert vocal-simfonic.

În program:

– F. Mendelssohn-Bartholdy: Uvertura oratoriului Paulus
– F. Liszt: Concert nr. 2 pentru pian şi orchestră în La major
– L. Cherubini: Recviem – pentru cor şi orchestră

Dirijorul orchestrei va fi Romeo Rîmbu, iar ca solit va participa Răzvan Dragnea, la pian.

La eveniment va participa și Corul Filarmonicii, dirijat de Lászlóffy Zsolt.

Andrei Marcu

Variațiuni Enigmatice – spectacol

În zilele de 4 și 12 Aprilie, la Teatrul Regina Maria, va avea loc spectacolul Variațiuni Enigmatice.

Variaţiuni Enigmatice este o intrigă psihologică, o întâlnire conflictuală de un înalt nivel sentimental şi filosofic dintre doi bărbaţi inteligenți, dar și orgolioși.

Scriitorul Abel Znorko (Sebastian Lupu), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, trăieşte, într-un univers solitar al cărţilor şi amintirilor, izolându-se în Rösvannöy, o insulă din Marea Norvegiei.

Vizita neașteptată a jurnalistului Erick Larsen (Petre Ghimbăşan), care-i solicită interviul… promis, transformă rapid oaza de liniște a scriitorului într-o partidă tensionată de șah verbal. Întrevederea capătă nuanțele unui joc sinuos şi labirintic al adevărului, ritmat de o cascadă de revelaţii care sunt dezvăluite când de unul, când de celălalt, într-un suspans distilat cu mare rafinament.

Descoperim, pe firul acţiunii, dezvăluiri de personalitate, de caractere, într-o dezlănţuire de cuvinte rostite în contradictoriu şi cu subînţeles, cu numeroase răsturnări de situaţie, toate gravitând în jurul unui subiect neașteptat: dragostea.

Spectacolul, regizat de Elvira Rîmbu, este construit pentru a stârni curiozitatea publicului şi a-l face să reflecteze asupra multiplelor aspecte ale relaţiilor interumane, iar întâlnirea mult așteptată a celor doi actori, Sebastian Lupu și Petre Ghimbășan, este una fructuoasă, transformând piesa de teatru într-un spectacol inedit.

Distribuția:

Abel Znorko – Sebastian Lupu
Erik Larsen – Petre Ghimbășan

Regia artistică: Elvira Rîmbu
Scenografia: Oana Cernea
Traducere: Nicolae Weisz

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de Marți până Vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.

Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, sunaţi la numărul de telefon: 0372-368-475.

Nunta de aur

Miercuri, 4 Aprilie, de la ora 13:00, în sala festivă Traian Moșoiu, Primăria Oradea organizează o festivitate de premiere a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și care au domiciliul în Oradea.

Cu această ocazie sunt invitate un număr de 33 de familii, care și-au sărbătorit Nunta de Aur, care vor fi felicitate prin acordarea unei diplome de fidelitate, însoțită de un premiu în bani în cuantum de 500 lei.

Andrei Marcu

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni?

Vremea se va încălzi semnificativ, astfel, pe data de 4 Aprilie, temperaturile maxime vor atinge 22 de grade.

Vor urma două zile de răcire, după care vremea se va încălzi din nou, spre 21 grade ziua și 8-9 grade noaptea..

În perioada 10-15 Aprilie, temperaturile maxime se vor situa între 17 și 19 grade, iar cele minime între 5 și 7 grade.

Va ploua slab în zilele de 5, 6 Aprilie, respectiv după 12 Aprilie.

Andrei Marcu