Campanie de donare sânge

Mâine, 22 Martie, între orele 07:00 și 08:00, membrii și prietenii Asociației Oradea Civică organizează campania „Salvează o viață”.

Astfel, cei care vor să doneze sânge pentru a salva o viață, o pot face la Centrul de Transfuzie Sanguină, de pe strada Louis Pasteur numărul 30.

Andrei Marcu

Trecem la ora de vară

În noaptea de Sâmbătă spre Duminică (24-25 Martie) ora 3:00 va deveni ora 4:00, cu alte cuvinte vom trece la ora de vară.

Acest sistem a fost introdus în România pentru prima dată în 1932, iar până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima Duminică din Aprilie ora 00:00 și prima Duminică din Octombrie, ora 01:00.

Între 1 Aprilie 1940, ora 00:00, și 2 Noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România, însă din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Andrei Marcu

Festivalul Primăverii, concertul II

În perioada 20-29 Martie, în Sala de concerte Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat, are loc Festivalul Primăverii.

Al doilea concert va avea loc Joi, 22 Martie, de la ora 19:00.

În program:

– F.Mendelssohn-Bartholdy: Hebridele-uvertura
– C.Reinecke: Concert pentru flaut și orchestră în re major, op. 283
– P.I.Ceaikovski: Concert pentru vioară și orchestră în re major, op. 35

Dirijorul orchestrei va fi Constantin Grigore, iar ca soliști vor participa Fumiko Ando (Japonia), la flaut și Haruko Iwabuchi (Japonia), la vioară.

Andrei Marcu