Profu’ de franceză – spectacol

Vineri, 16 Februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare, PROFU` DE FRANCEZĂ, adaptare de Matei Mircioane – după Tudor Mușatescu, regia Dan Mirea

Elevii clasei a douăsprezecea, zurlii și puși pe distracție, au parte, pe lângă agitația provocată de iminența examenului de bacalaureat, de tensiuni iscate de apariția noului profesor de franceză, „mișto, tânăr brunet, înalt…”, în care fetele descoperă un adonis, iar băieții un rival.

Această noutate dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor. Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, alcătuind un spectacol original, vesel și plin de viață.

Atât evenimentele în sine, cât și modul în care acestea sunt puse în scenă, îmbracă spectacolul într-o mantie a universalității, acesta fiind accesibil spectactorilor, care, indiferent de vârstă, vor reuși cu ușurință să se identifice sau să empatizeze cu oricare dintre personaje.

Distribuție:

Antonia Panait: Georgia Căprărin
Tania Popescu: Anca Sigmirean
Anca: Denisa Vlad
Profu’: Sorin Ionescu
Cosâmbăcescu: Corina Cernea
Gigi: Alexandru Rusu
Anibal: Alin Stanciu
Heruvim: Eugen Neag
Iunona: Anda Tămășanu

Regia artistică și scenografia: Dan Mirea

Durata spectacolului: 1 oră 20 min. Spectacol nerecomandat copiilor sub 12 ani!

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de Marți până Vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, sunaţi la numărul de telefon: 0372-368-475.