O nouă parcare

Consiliul Local Oradea a aprobat Luni, 8 Ianuarie, casarea şi dezafectarea fostei clădiri a Medicinei Legale situată în curtea Staţionarului II.

Imobilul are pereții crăpați și nu mai prezintă siguranţă în exploatare.

Clădirea a fost folosită aproape 40 de ani, fiind acum într-o stare avansată de degradare. Astfel, s-a decis să fie demolată pentru a putea amenaja aici locuri de parcare.

Andrei Marcu

Activitatea Gărzii de Mediu în 2017

De-a lungul anului 2017, s-au făcut 1.372 de inspecţii, din care 663 au fost controale planificate.

Cea mai frecvent întâlnită neconformitate a fost lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. La unele obiective verificate nu exista evidenţa gestiunii deşeurilor.

Comisarii de mediu au mai identificat firme care prestau servicii de utilităţi publice fără contract de delegare.

În total, în 2017, comisarii de mediu au aplicat 130 de amenzi, în valoare totală de 1.860.500 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată a fost în valoare de 80.000 lei.

Anul trecut, comisarii de mediu au suspendat activitatea a şapte obiective şi au făcut şase sesizări penale.

Din cele 200 reclamații înregistrate, 46 au vizat depozitări necontrolate de deşeuri, 37 funcţionarea fără autorizaţie, 44 deversări de ape uzate, 22 aspecte privind calitatea aerului şi disconfortul olfactiv, 3 tăieri ilegale de vegetaţie din afara fondului forestier, 6 excavările ilegale din albiile râurilor.

Dispărut de acasă

Un orădean în vârstă de 36 ani este căutat de familie şi poliţişti, după ce a plecat de acasă în cursul zilei de Duminică, 7 Ianuarie şi nu a mai revenit.

Tripo László nu are semne particulare. Are înălțimea de 1,52 metri şi circa 50 de kilograme, faţă ovală, ten deschis, ochi căprui, păr şaten tuns foarte scurt, iar când a plecat de acasă purta pantaloni de trening din fâș, roșii, pulover verde și cizme verzi din cauciuc.

Bărbatul are probleme de sănătate, ar putea fi dezorientat şi de aceea cetăţenii care pot furniza orice informaţii legate de locul în care s-ar putea afla sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112.

Andrei Marcu