Ecouri Bach la Posticum

Marți, 4 Iulie, de la ora 19:00, a Posticum, de pe strada Teiului numărul 26, va avea loc un concert de muzică clasică.

Ecourile muzicii lui Bach revin din timp în timp în istoria muzicii în operele unor compozitori mici și mari, extraordinari sau chiar geniali, indiferent de caracterul conștient sau inconștient al sursei de inspirație.

Formația Grundmann Quartet (Dresden, Germania), fondată de renumitul oboist olandez Eduard Wesly ne propune să ascultăm cele mai interesante piese ale acestei istorii multiseculare de recepție a lui Bach.

Curiozitatea programului propus constă în răstălmăcirea moștenirii inspiratoare lăsate în urmă de Bach nu numai prin prisma unor bineconoscute genii ca Mozart sau Șostacovici.

Vor fi sonorizate piese și prin viziunea a unor compozitori mai puțin cunoscuți ca Georg Druschetzky (muzician de curte al prințiului Anton Grassalkovich, mai apoi al arhiducelui Joseph von Habsburg la Buda), sau Johann Christian Bach, care, desigur, duce mai departe muzica tatălui ca un fel de moștenire familială. Și la final, firesc, șirul pieselor va fi terminat de o operă scrisă de însuși Bach.

Prețul unui bilet este de 15 RON.

GRUNDMANN QUARTETT

Eduard Wesly – oboi (Concertgebouw Amsterdam; Orchestra Libera Classica, Tokyo; Al Ayre Español, Zaragoza)

Ulrike Titze – vioară (Dresdner Barockorchester, Drezda; Bell’Arte, Salzburg)

Bettina Ihrig – violă (Hannoversche Hofkapelle, Hannover; Neue Düsseldorfer Hofmusik, Düsseldorf; Düsseldorf)

Ulrike Becker – violoncel (Lautten Compagney, Berlin)

Andrei Marcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *