Interviu cu Balajti Ferenc

Întreabă: Marcu Andrei (MA)
Răspunde: Balajti Ferenc (BF)

MA: Chiar ieri am scris despre tine, iar acum pot să stau la aceeași masă cu tine. Mă bucur că azi avem același birou. Prima mea întrebare se referă la fotografiile tale cu Luna. De unde a venit ideea?

BF: Totul a început ca și o glumă, m-am distrat bine în timp ce am creat imaginile și fotografiatul a fost o distracție bună.

MA: Cam cât timp a fost necesar pentru a crea aceste imagini?

BF: Doar fotografierea a durat o oră, o oră și jumătate, iar editarea imaginilor cam 5-6 ore. Eu am un umor mai ieșit din comun, care nu e înțteles de toată lumea. Când mă simt bine, ca de obicei, întotdeauna asociez o temă cu alta, care nu are nici o legătură, dar e haioasă.

MA: De unde a venit ideea, să fii fotograf?

BF: M-am gândit prima oară la acest lucru, pe când eram student. Am avut oră de fotografie , iar eu nu am avut nici un fel de aparat foto, a trebuit să închiriez de la universitate. A fost o dragoste la prima vedere, când am luat aparatul în mână, am fotografiat tot ce am văzut.

La început m-am concentrat mai mult pe tehnică, însă acum că am învățat-o mai bine, pot să mă ocup mai mult cu latura artistică.

MA: Cât timp ți-a luat până ai început să faci fotografii mai valoroase artistic?

BF: E destul de greu să măsor, deoarece și la momentul de față încă mai învăț câte ceva, dar a trecut cam un an, un an și jumătate, până am reușit să fac niște fotografii mai speciale. Atât timp este de ajuns pentru orice om să învețe bazele fotografiei. În primul rând este important să ne luăm un aparat semiprofesional încă de la început, apoi să învățăm bine partea tehnică și să exersăm cât mai mult.

Cu timpul fiecare fotograf va avea un stil propriu și de aici începe partea distractivă a fotografiei.

MA: Care sunt categoriile de fotografie preferate?

BF: În primul rând mă interesează evenimentele, deoarece nu suport lucrurile monotone, iar evenimentele sunt întotdeauna interesante. În place diversitatea, nu există două nunți, botezuri la fel, fiecare aduce ceva special.

MA: Ai niște întâmplări mai haioase?

BF: Noi fotografiem și filmăm nunți. De obicei, după nuntă mergem cu tânăra pereche undeva în natură, pentru o sesiune creativă de fotografie.

Am ieșit cu o pereche la Vadu Crișului. Eu am știut că zona este mai greu accesibilă, munți, păduri, unde ar fi greu cu o rochie de mireasă. Le-am spus, să vină în haine comode și să se schimbe la fața locului.

În prima locație am făcut 20-30 de fotografii, după care mireasa a pornit înainte în rochia sa și a mers așa până la următoarea locație, peste pietre și tufișuri, abia am reușit să ținem pasul cu ea.

A fost o sesiune de fotografie interesantă și plăcută, am făcut poze în pădure, pe malul Crișului, la cascadă, iar mireasa ne-a condus.

MA: Partea cea mai delicată a fotografiei este prețul. Ce părere ai?

BF: Am observat că oamenilor nu le place să vorbească despre bani. Există o zicală americană: You get what you pay for, adică Primești ceea ce ai plătit. Am observat că pe la noi mai mult este vorba despre „Am plătit și cer ce vreau pentru banii mei”.

Acest lucru nu este întotdeauna adevărat, mai ales la fotografi, în special la mine. Pentru acei bani pe care îi cer pentru munca mea, fac tot ce îmi stă în putință, însă totul în stilul meu.

Dacă cuiva nu îi place acest lucru, atunci nu eu sunt omul potrivit. Există mulți fotografi talentați pe piață, fiecare cu stilul său propriu, așa că este din ce să aleagă.

Să nu ne așteptăm de la un artist să vadă altfel lumea, decât o vede el în mod normal.

Eu sunt acolo să immortalizez momentele importante, deoarece acestea sunt cele mai importante din viața lor, care nu pot fi repetate și peste mai mulți ani rămân doar aceste amintiri, create de fotograf.

MA: Ai ceva proiecte pe viitor?

BF: Cel mai important este construirea carierei. Cu timpul aș dori să ajut și fotografi începători, ca să poată porni. Eu mi-am construit singur firma și știu cum trebuie promovată, cum să îți faci rost de clienți.

Așa cum a spus un om de afaceri: Dacă faci ceva bine, să nu o faci gratis. Eu aș dori să transmit altora ceea ce știu, Aș dori să organizez cursuri.

Aș mai dori să am clienți și peste hotare, am și început deja să caut. Începe deja să se organizeze o echipă mică, deoarece singur nu aș putea să le fac pe toate.

Man of Tai Chi Film

tajcsi

Lungmetrajul de ac?iune realizat n regia lui Keanu Reeves, a avut premiera n Romnia la data de 18 octombrie 2013, cu actori precum Tiger Hu Chen, Karen Mok ?i nsu?i regizorul n distribu?ie.

Acest film se concentreaz? pe un tn?r cunosc?tor al artelor mar?iale inocent, care se lupt? s?-?i p?streze valorile n mijlocul presiunilor societ??ii contemporane. Tiger Chen joac? rolul tn?rului care este atras n lumea boxului subteran, unde Reeves joac? rolul manipulatorului organizator de competi?ii.

Durata filmului este de 109 minute, iar publicul or?dean este invitat s?-l vizioneze n cinematograful Cinema Palace din incinta Oradea Shopping City, ntre 25 ?i 31 octombrie.

Krisztin Horvth

Se apropie ziua cur??eniei

_MG_6626

Data de 28 Septembrie va fi ziua de cur??enie na?ional?, sub egida programului Let’s Do It, Romania!

Cu aceast? ocazie v? prezent?m un scurt interviu cu una dintre acele persoane care ncearc? s? fac? din ora?ul nostru un loc mai curat.

Jo Emilia este n?scut? n Oradea, a terminat facultatea de sociologie, iar acum lucreaz? ca regizor tehnic la Teatrul Szigligeti. Ea a fost ntotdeauna interesat? de problemele sociale, de mediul nconjur?tor.

OrMa: Cnd ?i din ce cauz? ai nceput acest proiect?

Emilia: De mic copil am ap?rat diverse lucruri. Pe cei mai slabi, sau mediul nconjur?tor. P?rin?ii mei m-au nv??at s? am grij? de lumea din jur, s? ap?r natura, s? nu fac mizerie. Cu timpul aceast lucru a devenit o prioritate pentru mine.

ntr-o zi, cnd mi plimbam cinele (cu les? ?i echipat? cu pung?), a trebuit s? trec peste un pru ce curgea dintr-un tomberon. Mi s-a f?cut r?u ?i am fost foarte nervoas?.

Deoarece, atunci cnd am semnalat spre OTL problema mizeriei din tramvaie, mi s-a r?spuns c? nu am dovezi, m-am hot?rt c? de data aceasta s? m? folosesc de aparatul meu foto, ca s? prezint dovezi despre situa?ia aceasta din ora?.

Sunt revoltat? pentru c? din exist? o fobie mpotriva cinilor vagabonzi, ns? problema mizeriei este una ?i mai important?.

O alt? problem? sunt oamenii care tr?iesc din tomberoane ?i arunc? toat? mizeria mprejur n timp ce c?ut? prin ele.

OrMa: Cum au reac?ionat prietenii la aceast? ini?iativ??

Emilia: Prietenii au reac?ionat pozitiv, unii mi-au trimis chiar fotografii, al?ii mi-au semnalat anumite probleme.

OrMa: Cte fotografii s-au adunat pn? acum?

Emilia: n total sunt deja peste 100 de poze, dar aproape n fiecare zi primesc noi ?i noi fotografii n leg?tur? cu aceast? problem?.

OrMa: Dup? p?rerea ta care sunt locurile cele mai problematice n ora??

Emilia: De obicei, zonele de lng? tomberoane, parcurile, b?ncile unde e plin cu coji de semin?e.

OrMa: Din cte ?tiu, ai sesizat ?i Prim?ria n leg?tur? cu aceaste probleme. Ce ?i-au r?spuns?

Emilia: Da, am primit ca r?spuns c? politi?tii locali vor verifica cele semnalate ?i vor lua m?surile necesare. Au fost emise comenzi pentru inlocuirea co?urilor de gunoi distruse ?i repararea mobilierului stradal deteriorat, iar SC Rer Ecologic Service SA a fost somat s? respecte contractul pentru serviciul public de salubrizare a ora?ului.

OrMa: Care ar fi rezolvarea la aceast? problem? a mizeriei?

Emilia: Din p?cate n lumea de azi este greu s? tr?im f?r? gunoi. Totul este mpachetat n plastic ?i n pungi ?i sunt mul?i oameni care arunc? acestea pe jos. Selectarea gunoiului este un pas nainte spre o societate modern?, ns? pn? cnd aceste tomberoane sunt vandalizate, nu am rezolvat nimic.

Pentru unii nc? nu este natural s? arunce mizeria n co?urile de gunoi, iar cnd merg n excursie nu ?i adun? gunoiul dup? ei. Oamenii trebuie nv??a?i s? gndeasc? ecologic.

O nou? tentativ? de record!

cripto

Cripto (sau Bres Balzs cum l stiu mul?i) are deja un record Guiness, stabilit nc? n data de 21 Iunie 2012, iar n acest an va ncerca s? doboare unul nou.

?elul pentru 2013 este s? dep??easc? recordul Most one handed Charlier cuts in a minute, stabilit n anul 2009 de c?tre cehul Zdenek Bradac.

Tentativa de record va avea loc Smb?t?, 21 Septembrie, de la ora 12:00, la Colegiul National Mihai Eminescu, iar dup? aceasta, Cripto va ?ine ?i un mic show de magie/mentalism, pentru cei aduna?i.

Intrarea la eveniment este liber?.

Pe aceast? cale, Cripto roag? pe to?i care au un aparat foto sau video, s? l aduc? cu ei, deoarece toate nregistr?rile vor fi trimise la Londra, la comisia de la Guiness Book.

Cu ocazia acestei tentative, OradeaMagazin a f?cut un mic interviu cu Cripto

OrMa: Ne po?i spune cteva lucruri despre tine?

Cripto: M? numesc Bres Balzs, am 18 ani, am terminat anul acesta liceul la Colegiul Mihai Eminescu, iar acum mi voi continua studiile la Facultatea de Informatic? din cadrul universit??ii din Oradea. De Magie ?i mentalism m? ocup de aproximativ 5 ani.

OrMa:Ne poveste?ti despre aceast? tentativ? de record?

Cripto: Acesta va fi al doilea record pe care doresc s? l dep??esc, deoarece anul trecut am reu?it unul. Atunci era vorba de cele mai multe t?ieri Charlier ntr-o or?, ns? de data aceasta voi avea la dispozi?ie doar un minut.

OrMa: Cte t?ieri dore?ti s? faci?

Cripto: n primul rnd, mai multe dec?t actualul record, de 73, ns? sper s? ajung la 80.

OrMa: Ce te-a f?cut s? te ocupi de magie?

Cripto: De mic copil mi-a pl?cut s? distrez oamenii. M? interesau ?i calculatoarele, ns? acestea nu pot da aceea?i satisfac?ie, cnd v?d publicul entuziasmat.

OrMa: Folose?ti idei proprii, sau de la al?ii?

Cripto: Este important s? ai idei proprii n acest domeniu, atunci poate fi omul unic, ns? trebuie s? i vezi ?i pe ceilal?i, s? vezi ei ce fac. E ca o art?, este necesar s? te ui?i ?i la munca altor arti?ti.

OrMa: Ce planuri ai pe viitor? Vor mai fi alte recorduri?

Cripto: Da, a? mai dori un record anul viitor sau peste doi ani. n afar? de aceasta voi avea show-uri n ora? ?i prin ?ar?

Andrei Marcu