Bihorul se ridică în picioare pentru asistența socială!

Sucursala Teritorială Bihor a Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR) în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane organizează în data de 14 septembrie 2017, orele 12.30 – 14.30, Sala Bibliotecii din Oradea, conferința cu titlul ”Rolul asistentului social în furnizarea și dezvoltarea serviciilor sociale din județul Bihor – oportunități și provocari”.

Această conferință face parte din Campania ”România se ridică în picioare pentru asistența socială”, campanie desfășurată de CNASR, iar până acum s-au desfășurat evenimente similare în alte 10 județe din țară, altele urmând a se alătura curând campaniei.

Scopul este de a valoriza profesia de asistent social și de atrage atenția asupra nevoii de angajare a asistenților sociali în cadrul serviciilor sociale mai ales în mediu rural. Evenimentul este dedicat asistenților sociali, oficialităților județene, reprezentanților societății civile, prietenilor și susținătorilor profesiei de asistent social.

Asistentul social este profesionistul care previne, diagnostichează și tratează rănile sociale ale comunității în care activează. Este un profesionist similar medicului care tratează trupul, doar ca asistentul social se îngrijește de sănătatea socială.

Cu toate acestea, asistentul social este confundat de multe ori cu asistentul maternal, asistentul personal al persoanelor cu dizabilități sau în cel mai fericit caz cu asistentul medical.

Participanții la acest eveniment, se vor bucura și de prezența conducerii CNASR, în persoana președintelui acestei organizații, domnul Doru Buzducea și a vicepreședintelui Cristian Roșu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *