A plătit impozitul online şi a câştigat o zi de distracţie la Aquapark Nymphaea

Ieri, 8 Februarie, a avut loc tragerea la sorți în cadrul campaniei ,,Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea”.

Tragerea la sorți s-a făcut pentru plățile online efectuate de contribuabili în perioada 29 Ianuarie-4 Februarie, fiind validate doar plățile de impozit integral pentru anul în curs.

Din cei 515 de contribuabili care au plătit impozitul online integral, prin extragere computerizată a fost desemnat câștigător Teudan Karin, proprietar, de pe strada Poet Alexandru Andriţoiu.

Voucherul oferă o zi de acces la Aquaparkul Nymphaea pentru 2 adulți și 2 copii sub 14 ani şi este valabil până la sfârşitul anului.

Conform regulamentului, au fost extrase și două rezerve, care ar putea beneficia de premiu în cazul în care câștigătorul, din diverse motive, nu își va revendica voucherul.

Primăria Oradea le mulțumește tuturor contribuabililor, amintind pe această cale că cei care își plătesc integral impozitul până în 31 Martie beneficiază de bonificația de 5%, iar în plus cei care îl plătesc online pot câștiga, în fiecare săptămână până la sfârşitul lunii Martie, o zi de distracție la aquapark pentru 2 adulți și 2 copii sub 14 ani.

Următoarea extragere va avea loc săptămâna viitoare, în data de 15 Februarie.

Andrei Marcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *